Direcţia Paşapoarte din Amzei şi Pipera se mută în mallul ParkLake

Autor: Bogdan Alecu 13.07.2018

♦ Este a treia mutare a unei instituţii publice într-un centru comercial din ultimul an şi jumătate.



Ministerul Afacerilor Interne des­chide la 16 iulie un nou punct de lucru al Serviciilor Publice Comunitare pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor Simple din Bucureşti şi judeţul Ilfov, în centrul comercial ParkLake. MAI a con­tractat 500 mp pentru birourile paşa­poartelor şi încă 200 de metri pătrăţi pentru arhivă. Paşapoartele vor fi amplasate la etajul 1 al mallului, lângă Pepco.

Spaţiul ocupat de Direcţia Paşapoarte face parte dintr-un spaţiu total de 5.000 mp care trebuia închiriat către Debenhams încă din 2016, însă retailerul nu a mai deschis niciodată. Pe lângă paşapoarte, spaţiul împărţit acum între Noriel, Laser Max şi LC Waikiki, potrivit datelor din piaţă. Reprezentanţii ParkLake au spus că nu pot oferi detalii despre contractul de închiriere sau durata acestuia.

„Instituţiile publice încearcă să vina cât mai aproape de consumator şi, drept urmare, targetează marile aglomerări rezidenţiale, uşor accesibile cu transportul în comun. De asemenea, uneori există o nevoie reală de a fi mutate în spaţii noi şi sigure, pentru a renunţa la clădirile vechi şi a putea oferi funcţionarilor publici condiţii de lucru mai bune“, a spus Venera Munjev, senior associate retail agency în cadrul Colliers International Romania.

Ea subliniază faptul că relocarea unei instituţii publice într-un centru comercial atrage după sine un trafic mai ridicat, însă este mai degrabă un trafic de necesitate: pentru că programul instituţiei este redus şi coincide cu orele de lucru, cei care vin nu îşi pot prelungi şederea foarte mult, eventual poate creşte traficul în zonă de fast-food. Dacă ar există posibilitatea unui program cu publicul şi pe timp de weekend, atunci impactul ar putea fi unul mai mare şi pentru centrul comercial.

Totodată, mallurile încearcă să îndeplinească tot mai multe dintre nevoile de zi cu zi ale clienţilor şi acest lucru se reflectă în diversificarea ofertei de servicii: de la servicii publice şi de sănătate la cele educaţionale care oferă ateliere, cursuri sau traininguri.

Uneori, centrele comerciale ajung să aloce până la 25% din suprafaţa închiriabila pentru zonă de entertainment.

„Mallul este o destinaţie de vizite îndelungate, cu entertainment dar şi servicii. Cu Direcţia Paşarpoarte deschidem un nou serviciu disponibil pentru comunitatea locală alături de mai multe opţiuni pentru timpul liber. Noi iniţiat întâlniri cu cei din comunicatea locală, iar una dintre propuneri a fost aceea de a ne concentra pe servicii, cum este şi cel de paşapoarte“, a spus Cătălin Cucian, ParkLake Shopping Centre Manager.

Spre deosebire de vechile sedii, mallurile oferă parcare mare, acces rapid către restaurante, iar avantajul mallului este că primeşte trafic suplimentar. Pe de altă parte, instituţiile publice plătesc chiria în lei.

În luna august din 2017 Direcţia Paşapoarte deschidea biroul din Plaza România, iar în luna aprilie tot a anului trecut Primăria Sector 4 îşi muta sediul în centrul comercial Grand Arena.

Instituţiile publice de obicei necesită spaţii mai mari ca şi suprafaţa, iar singurele centre comerciale care le pot oferi astfel de locaţii sunt cele care nu au încă un grad de ocupare de peste 90%.

„De aici se creează şi percepţia faptului că astfel de mişcări strategice sunt asociate cu mall-urile neperformante. Într-adevăr, un centru comercial ce îşi permite alocarea unor astfel de suprafeţe instituţiilor publice preferă să ajute că şi trafic şi vânzări chiriaşii existenţi decât să aştepte alte închirieri, însă este o mişcare strategică adaptată necesităţilor centrului, chiriaşilor, locuitorilor din zonă“, a spus Corina Stamate, center manager JLL România.

Acest trend are la bază o serie de beneficii mutuale: centrul comercial este mult mai animat prin prismă traficului şi astfel înregistrează vânzări mai ridicate, mai ales în zonă de F&B, iar instituţiile publice asigură o infrastructura modernă persoanelor care apelează la serviciile acestora – parcare, loc de aşteptare, sisteme moderne de ticketing/anunţare, restaurante/cafenele etc, accesibilitate.

„Instituţiile publice atrag cu o anumită regularitate locuitorii din zonele pe care le deservesc centrele comerciale, iar prin repetarea anumitor acţiuni, se creează şi obiceiul oamenilor de a merge în centrul comercial sau mall-ul respectiv. Astfel, creşte gradul de fidelizare a locuitorilor din zonă pentru centrul respectiv“, a spus Corina Stamate.