Cemacon Cluj, companie controlată de grupul Dedeman, a prelungit mandatele directorilor până la sfârşitul lunii septembrie

Autor: Dan Grigore Ivan 20.07.2018

Producătorul de cărămidă Cemacon Cluj (CEON) a anunţat că a prelungit mandatele directorilor până pe 30 septembrie 2018, „în vederea corelării acestora cu contractele de management“, conform reprezentanţiilor companiei. 

Capitalizarea bursieră a producătorului de cărămizi a ajuns la 91,19 mil. lei (19,82 mil. euro), după ce în ultimul an s-au realizat tranzacţii în valoare de 13,7 mil. lei, ce au antrenat o apreciere de peste 40%.