Presa internaţională relatează despre protestele antiguvernamentale din România

Autori: Mircea Olteanu , Mediafax 11.08.2018

Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre protestele antiguvernamentale din România.

"Poliţia a tras cu gaze lacrimogene în timp ce românii se mobilizează împotriva Guvernului", titrează agenţia Reuters.

Zeci de mii de protestatari au protestat vineri împotriva Guvernului Social Democrat (PSD) în oraşe din întreaga României şi în capitală, Bucureşti, unde forţele de ordine s-au luptat cu unii şi au tras cu gaze lacrimogene, potrivit Reuters.

La Bucureşti, unii protestatari au încercat să treacă cu forţa prin liniile de securitate care păzeau clădirea Guvernului. Alţii au aruncat cu sticle şi bucăţi de pavaj înspre forţele de ordine ca au folosit gaze lacrimogene şi ocazional un tun cu apă.

Agenţia mai menţionează şi protestele precedente care au avut loc începând din momentul în care "social-democraţii au preluat puterea la începutul lui 2017 şi au încercat să decriminalizeze unele infracţiuni de corupţie".

"Expatriaţi români au organizat un protest antiguvernamental masiv la Bucureşti", a scris agenţia Associated Press.

Jurnaliştii americani relatează că zeci de mii de români s-au strâns la un protest antiguvernamental organizat de expatriaţi, cerând demisia guvernului de stânga şi alegeri anticipate.

The Associated Press menţionează şi că aproximativ trei milioane de români locuiesc în străinătate, iar unii spun că au emigrat din cauza corupţiei, salariilor mici şi lipsei oportunităţilor.

"Revoltă în România: Haos pe străzile din Bucureşti unde poliţia a folosit gaze lacrimogene şi un tun cu apă", titrează Daily Express.

"Un protest la Bucureşti, România, împotriva corupţiei, salariilor mici şi intervenţiei în justiţie, a devenit violent astăzi (vineri, n.red.) când demonstranţii s-au ciocnit cu forţele de ordine care au folosite gaze lacrimogene şi un tun cu apă pentru a dispera protestatarii", scriu jurnaliştii britanici.

"Violenţe au izbucnit în timp ce zeci de mii protestează faţă de corupţia din România", scrie cotidianul The New York Times.

"Poliţia a folosit vineri un tun cu apă pentru a împrăştia protestul din capitala României, Bucureşti, care a fost organizat pentru a se opune acţiunilor guvernamentale despre care mulţi spun că vor slăbi statul de drept", mai afirmă jurnaliştii cotidianului american, care menţionează şi protestele antiguvernamentale masive din urmă cu 18 luni.

Postul BBC News scrie că: "Poliţia română s-a ciocnit cu protestatarii antiguvernamentali".

"Protestatarii au cerut demisia guvernului, obiectând faţă de eforturile percepute că ar conduce la slăbirea sistemului judiciar de către social-democraţii(PSD) aflaţi la guvernare, precum şi faţă de salariile scăzute şi corupţia endemică din ţară", au mai afirmat jurnaliştii BBC.

"România: gaze lacrimogene şi tun cu apă pentru dispersarea demonstraţiei expatriaţilor", relatează cotidianul francez Libération.

Jurnaliştii francezi mai menţionează că protestatarii au scandat sloganuri ca "hoţii", "demisia", "nu vom renunţa" şi au fluturat drapelul României, dar şi steaguri ale altor ţări.

"Mii pe străzile Bucureştiului, diaspora română împotriva corupţiei", titrează cotidianul La Repubblica.

"Sute de răniţi în protestele din România după ce emigranţii s-au întors pentru a lupta împotriva corupţiei", afirmă jurnaliştii de la cotidianul The Guardian.

Publicaţia britanică relatează că "unii protestatari au încercat să treacă cu forţa prin liniile de securitate din jurul clădirilor Guvernului", dar şi că "înregistrări video postate pe reţelele de socializare arată poliţia bătând protestatari non-violenţi care ţineau mâinile sus".

Protestele din România au fost un subiect şi pentru presa australiană, cu postul SBS titrând: "Protest în România: Gaze lacrimogene folosite pentru a dispersa un miting anticorupţie".

"Protestul antiguvernamental român se încheie cu violenţe", titrează publicaţia Financial Times, care menţionează că acest mitingul de vineri este cel mai recent dintr-o serie de proteste faţă de social-democraţii din România.