România, în top zece european la producţia de îngheţată
Producţia de îngheţată realizată de fabricile locale a ajuns în 2017 la cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani.
Germania, Italia şi Franţa sunt cei mai mari producători de îngheţată din Uniunea Europeană conform datelor publicate pe Eurostat.
Creşterea producţiei României poate explica şi interesul în creştere al giganţilor internaţionali pentru piaţa locală de îngheţată, care în viitor ar putea deveni bază de export pentru pieţele din regiune. Astfel, gigantul Unilever, care mai are un brand local în portofoliu (Napoca), a preluat producătorul Betty Ice din Suceava de la antreprenorul Vasile Armenean, însă tranzacţia mai aşteaptă acordul Concurenţei pentru a fi finalizată.
Piaţa românească a îngheţatei este evaluată la 200 de milioane de euro anual, potrivit datelor ZF.