Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank: Băncile sunt mai prudente acum, bilanţurile sunt mult mai echilibrate

Autor: Claudia Medrega 28.09.2018

Câştigul băncilor din S1/2018 depăşeşte cu mai mult de 30% profitul net din aceeaşi perioadă a anului 2017, după cum reiese din datele preliminare ale BNR. Pe ansamblul întregului an 2017, profitul băncilor a ajuns la 5,3 mld. lei.



Băncile sunt mai prudente acum, iar bilanţurile sunt mult mai echilibrate după ce în 2008-2009 instabilitatea economică şi financiară s-au manifestat acut, susţine Steven van Groningen, preşedinte&CEO al Raiffeisen Bank.

„Aşa cum vedem din rezultatele de la jumătatea acestui an, sistemul bancar se află într-o zonă de confort din punctul de vedere al profitabilităţii, dar, cum am mai spus, trebuie să ne uităm pe o perioadă mai lungă de timp ca să vedem cum a fost de fapt anul în curs sau cel trecut. Băncile sunt mai pru­dente acum, bilanţurile sunt mult mai echilibrate, după ce în 2008-2009 insta­bilitatea economică şi financiară s-a mani­festat acut“, a declarat Van Groningen pentru noua ediţie a Anuarului Financiar ZF care apare în această toamnă.