Ultimele detalii despre dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi: Poliţia turcă percheziţionează reşedinţa consulului saudit din Instambul

Autor: Mihai Draghici 17.10.2018

Poliţia turcă efectuează, miercuri după-amiază, percheziţii la reşedinţa consulului saudit din Istanbul, în ancheta privind dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează site-ul cotidianului Hurriyet.

Autorităţile turce au descins la reşedinţa consulului Mohammad al-Otaibi miercuri la ora 16.45 (16.45, ora României).

Surse citate de cotidianul Sabq au declarat că Mohammad al-Otaibi se află în Arabia Saudită, a fost demis şi este investigat. Într-o înregistrare audio difuzată de cotidianul Yeni Şafak se aude consulul îndemnându-i pe interogatorii saudiţi să meargă în altă parte, dar diplomatul a fost şi el ameninţat cu moartea de interogatorii jurnalistului Jamal Khashoggi.