Firmele care iau în internship persoane cu cel puţin 4 clase pot beneficia de subvenţii de la stat de 2.250 de lei lunar

Autor: Răzvan Botea 27.11.2018

Companiile care iau în internship persoane cu cel puţin studii primare pot beneficia de o subvenţie de la stat în cuantum de 2.250 de lei pe lună, ca parte din programul  de ucenicie lansat de Ministerul Muncii.

Astfel, persoanele cu studii primare şi care au peste 16 ani vor putea obţine o calificare urmând programele de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă. Companiile trebuie să întrunească mai multe condiţii pentru a beneficia de subvenţie, printre care se numără următoarele: companiile să nu se afle în insolvenţă, să nu mai aibă contracte de ucenicie anterioară cu persoana în cauză, să nu fi avut în ultimul an raporturi de muncă cu persoana cu care urmează să încheie contract de ucenicie.