Guvernul PSD/ALDE introduce „taxa pe lăcomie“ pentru bănci: când Robor este între 3,01% şi 3,5%, o bancă trebuie să plătească 0,9% din activele deţinute. Încasările suplimentare la buget, peste 3,6 mld. lei
Ziarul Financiar
19.12.2018
Ministrul finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat ieri introducerea unei taxe suplimentare pe activele băncilor, între 0,2% şi 0,9% din active în funcţie de cât este nivelul Robor, adică dobânda medie la care se împrumută băncile între ele.
La nivelul actual al Robor de 3,04% la trei luni, noua taxă ar aduce la buget 3,6 mld. lei având în vedere că activele bancare sunt de circa 50% din PIB. PIB-ul este evaluat la 945 mld. lei pentru 2018. În septembrie, activele întregului sistem bancar au ajuns la un maxim de 445,2 mld. lei.