Theresa May va discuta cu miniştrii britanici despre Brexit

Autor: Bianca Pavaluca 20.01.2019

Prim-ministrul britanic Theresa May va discuta cu miniştrii britanici duminică, prin intermediul unei conferinţe telefonice, despre posibilităţile existente în cadrul problemei generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Theresa May va merge luni în Parlament pentru a comunica modul în care va aborda în continuare Brexitul, după ce acordul încheiat cu reprezentanţii Uniunii Europene a fost respins.

Parlamentul britanic a respins marţi acordul pentru Brexit negociat de prim-ministrul Theresa May, crescând riscul ca Marea Britanie să părăsească Blocul comunitar fără un acord. Parlamentul va dezbate şi vota în data de 29 ianuarie a doua variantă a acordului.

Theresa May a îndemnat parlamentarii de la Londra să "lase deoparte interesul propriu" şi să "conlucreze în mod constructiv" la găsirea unei căi de realizare a procesului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.