Minioraşele, pariul dezvoltatorilor imobiliari care vor să mizeze pe conceptul de „cartier închis“: Clădiri de birouri, alături de locuinţe, centru comercial şi chiar hotel şi clinici medicale, totul într-un singur proiect
Locuinţe, birouri, centru comercial, clinică medicală, hotel, grădiniţe şi şcoli, toate într-un singur proiect imobiliar, aşa arată tot mai multe proiecte imobiliare dezvoltate atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe de la nivel naţional, de la proiectul Silk District anunţat de Martin Slabbert la Iaşi, la ISHO, proiectul construit de Ovidiu Şandor în Timişoara, la Sema Parc din Bucureşti.
Fostele mari platforme industriale din Bucureşti, dar şi din marile oraşe au intrat din nou în atenţia dezvoltatorilor, care vor să investească în dezvoltarea unor „Minioraşe“ în care accentul nu cade doar pe birouri sau rezidenţial, ci pe o multitudine de facilităţi, pentru a depinde cât mai puţin de infrastructura exterioară.
„În ultimii ani a crescut interesul pentru terenurile mari destinate unor proiecte mixte sau doar de rezidenţial, dar care să ofere conceptul de cartier închis, cu facilităţi. Platformele Ventilatorul, Victoria din Iuliu Maniu sau terenurile Immofinanz/Adama din Jandarmeriei sunt doar câteva exemple de tranzacţii în acest sens. Acum, interesul este deopotrivă pentru suprafeţe mari pentru proiecte la scară, cât şi pentru terenurile mici şi medii din zonele centrale, în funcţie de profilul dezvoltatorului“, a spus Sînziana Oprea, director land agency în cadrul Colliers International.
Cea mai recentă tranzacţie cu o fostă platformă industrială a fost parafată de One United Properties. Dezvoltatorul imobiliar controlat de Andrei Diaconescu şi Victor Căpitanu a cumpărat anul trecut terenul fostei fabrici Ventilatorul din Bucureşti, cu o suprafaţă de 5,3 hectare.
Viitorul proiect One Cotroceni Park va reprezenta, potrivit acţionarilor, o dezvoltare mixtă de birouri, apartamente şi comercial. În 2018 Speedwell a mai cumpărat două terenuri de peste 50.000 mp în zona Jandarmeriei din Capitală de la Immofinanz pentru un proiect care va include atât birouri, cât şi rezidenţial. Acestea sunt în vecinătatea viitoarei staţii de metrou Tokio de pe linia care va lega Romexpo de Aeroportul Otopeni.
Dezvoltatorii de rezidenţial caută terenuri cu PUZ aprobat pentru că termenul de 1,5-2 ani (de regulă incert) pentru demersurile urbanistice până la autorizaţie are un impact major în planul de business, mult mai serios decât în calculele pentru proiectele de birouri sau comerciale.
„În 2018, jumătate din tranzacţiile cu terenuri realizate în Bucureşti au vizat segmentul rezidenţial. Ponderea a fost similară cu cea din anul precedent, doar că volumul a crescut, până aproape de 150 milioane euro, în contextul în care piaţa de terenuri la nivel naţional (implicit cea din Bucureşti) a înregistrat o creştere de 17% în 2018 faţă de 2017“, a spus Sînziana Oprea.