Ce propune PSD-ul după CEx: Ramona Mănescu la ministerul de Externe, Nicolae Moga la MAI şi Mihai Fifor vicepremier

Autor: Diana Grigore 15.07.2019

"Am spus colegilor din CEx că avem două portofolii de vicepremier la care trebuie să facem nominalizări, cel pe Parteneriate Strategice că încă 6 ministere, le-am făcut o evaluarea. Am propus schimbare ministrului Carmen Dan cu senatorul Nicolae Moga, de la Cosntanţa, am luat act de a schimba la MAE pe dl Teodor Meleşcanu cu Ramona Mănescu, am propus pe Mihai Fifor pentru funcţia pe Parteneriate Strategice", a anunţat Viorica Dăncilă.

Pentru vicepremier pe probleme economice interimatul se fifalizează la jumătatea lunii august. "Vom avea o nouă discuţie legată de acest portofoliu şi bineînţeles de ministerele aflate în evaluare", a mai completat Dăncilă.

Carmen Dan şi-a anunţat demisia cu câteva minute înainte de şedinţa Comitetului Executiv de luni. Nicolae Moga, propunerea de la Interne, este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent.

Ramona Mănescu s-a alăturat ALDE în anul 2017. Anterior, aceasta a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernarea Ponta. Europarlamentar din anul 2007, Ramona Mănescu a fost coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.

Mihai Fifor a fost ministru al Apărării şi după congresul din această vară este secretar general al PSD.