Antreprenori locali. Afacerile grupului Agricola au crescut cu 7% în primul semestru, la 364 de milioane de lei
„Chiar dacă am făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură şi retail de proximitate – realizăm creşteri importante pe categoriile de bază.“
Grupul de firme Agricola a terminat primul semestru cu o cifră de afaceri de 364,7 milioane de lei, în creştere cu aproape 7% faţă de perioada similară a anului precedent, arată datele transmise de companie. Evoluţia vine în contextul în care în 2018 Agricola făcut exit din activitatea de retail de proximitate, iar la începutul acestui an a ieşit din afacerea Comcereal.
„Agricola continuă în 2019 strategia de consolidare a afacerilor care reprezintă core-business-ul companiilor grupului şi chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură şi retail de proximitate – realizează creşteri importante pe categoriile de bază, astfel încât după primul semestru al acestui an raportăm o creştere de 7% a afacerilor grupului nostru, în linia evoluţiei ultimilor ani”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău. Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a grupului Agricola, în care sunt integrate lanţul de producţie al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele şase luni o cifră de afaceri de 241,8 mil. lei, în condiţiile în care a vândut cu aproape 9% mai multă carne de pasăre, creşterea valorică fiind de 11% faţă de anul trecut.