Volumele îmbuteliatorului Coca-Cola în România au crescut doar cu 1-3% în S1/2019. Este cel mai redus ritm de creştere în prima parte a anului din ultimii patru ani

Autor: Mădălina Dediu Panaete 09.08.2019

Coca-Cola HBC România, liderul pieţei de băuturi răcoritoare, a avut în primul semestru volume mai mari cu 1-3% (low single digit), arată datele din ultimul raport al companiei mamă.

„Volumele de băuturi carbonatate au crescut cu mid single digits (în jur de 5%), iar cea mai mare creştere a venit din zona de băuturi fără zahăr, evoluţie susţinută de lansarea de noi arome. Campaniile puternice au adus un avans  de 10-15% ( low-teens) pentru brandul Schweppes. Gama de ceai gata preparat a avut un declin de peste 10% de­terminat de delistarea brandului Nestea. Categoria de apă a crescut cu low single digit, în timp ce energizantele au avansat cu peste 10%, evoluţie determinată de lansarea Coke Energy“, se arată în raportul citat.