De la malluri la locuinţe: fondul de investiţii sud-african NEPI vrea să construiască proiecte rezidenţiale în cinci oraşe din România. Este cea mai puternică schimbare a strategiei fondului de investiţii, după anunţul legat de vânzarea portofoliului de birouri
Autor:
Bogdan Alecu
04.10.2019
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor, dezvoltator şi operator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est, va investi 83 mil. euro în următorii ani în dezvoltarea a cinci proiecte rezidenţiale lângă mallurile pe care le deţine în România.
NEPI Rockcastle va dezvolta proiecte rezidenţiale în Braşov, Bucureşti (în apropierea Mega Mall şi Vulcan), Râmnicu Vâlcea, Satu Mare şi Timişoara. Proiectele sunt în prezent în faza de proiectare şi de obţinere a autorizaţiilor, iar potrivit raportului companiei, primele apartamente vor fi gata în următorii doi ani, iar dezvoltarea se va întinde pe parcursul a patru ani.