Rand Sherif mai stă doi ani la conducerea distribuitorului Interbrands. El şi croatul Branko Roglic deţin businessul de 200 mil. euro anual

Autor: Mădălina Dediu Panaete 03.01.2020

Adunarea generală a asociaţilor Interbrands Marketing& Distribution a decis în a doua parte a anului trecut prelungirea mandatului de director general al lui Rand Sherif până în octombrie 2021, arată datele din Monitorul Oficial. De asemenea, Rand Sherif va mai fi membri al Consiliului de Administraţie până în august 2023.

Rand Sherif conduce compania de circa două decenii şi este şi acţionar minoritar în cadrul companiei. La începutul anului trecut, grupul croat Orbico, controlat de Branko Roglic, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Croaţia, a anunţat că va prelua Interbrands Marketing& Distribution.

Acţionarii companiei erau Holson Holdings, în spatele căreia se află familia libaneză Sarkis şi Rand Sherif. Datele de pe platforma Confidas.ro, ce analizează riscul financiar al companiilor, arată că în prezent proprietarii Interbrands Marketing& Distribution sunt Orbico (60% din părţile sociale) şi Deba Cedars Investment, în spatele căreia se află Rand Sherif (85%) şi Gabriela Mălăele (15%)