Italienii de la Monza negociază vânzarea clădirii spitalului Monza din Bucureşti. Preţul ar urma să se ridice la câteva zeci de milioane de euro, tranzacţia fiind una strict imobiliară
Autor:
Cristina Roşca
23.01.2020
Grupul Policlinico din Monza, deţinut de familia de antreprenori italieni Salvo, tatonează vânzarea clădirii în care se află spitalul Monza din Bucureşti, potrivit surselor ZF.
Tranzacţia urmează a fi una de tipul lease & buyback, astfel că italienii ar rămâne chiriaşi în proiect şi ar continua să opereze spitalul în acelaşi spaţiu.
Oficialii grupului italian nu au dorit să comenteze informaţiile privind această tranzacţie.
Spitalul care măsoară 18.000 mp împărţiţi pe 9 niveluri este poziţionat în zona Arena Naţională din Bucureşti şi are 150 de paturi, fiind astfel cel mai mare spital privat specializat în chirurgie cardiovasculară şi cardiologie intervenţională din ţară. Spitalul Monza a devenit operaţional în iulie 2012, în urma unei investiţii de 40 mil. euro.
În cazul vânzării clădirii, preţul ar urma să se ridice la câteva zeci de milioane de euro, tranzacţia fiind una strict imobiliară.Grupul italian are în România patru spitale, dintre care unitatea Monza din Bucureşti este principalul business, cu 150 de paturi şi afaceri de 31 mil. euro anul trecut, plus 15%. Acesta este singurul aflat în proprietate, alte trei spitale fiind închiriate. Banii ar urma să fie folosiţi pentru expansiune. Până la finalul lui 2020 Monza va inaugura un nou spital, şi anume Spitalul Oncologic Monza din cadrul proiectului Enayati Medical City din zona de nord a Capitalei.