Foxconn, compania taiwaneză care produce smartphone-urile iPhone, a reluat producţia cu 10% din muncitori

Autor: Ioana Nita 11.02.2020

Compania taiwaneză Foxconn, cel mai mare producător al smartphone-urilor Apple – iPhone-urile, a primit aprobarea de a relua producţia la o fabrică cheie din China, după ce a fost forţat să o închidă în urma focarului de coronavirus, dar doar 10% din personal a reuşit să se întoarcă până acum, potrivit datelor Reuters.

Conducerea Foxconn a dat undă verde pentru a relua producţia din Zhengzhou, oraş situat în partea central-estică a Chinei, însă nu şi în centrul de producţie din Shenzhen, aflat în sudul ţării. Cele două fabrici ale Foxconn din Zhengzhou şi Shenzhen constituie împreună cea mai mare parte a liniilor de asamblare Foxconn pentru smartphone-urile iPhone ale gigantului american Apple, iar întârzierile vor avea impact asupra transporturilor globale. Rivalul Apple şi cel mai mare producător de smartphone-uri din China, Huawei, a declarat săptămâna trecută că a reluat producţia de dispozitive de consum şi echipamente de transport, iar operaţiunile se desfăşoară normal.

Foxconn este cea mai mare companie din lume care produce electronice pentru o serie de branduri cunoscute la nivel global.