Cele mai mari grupuri financiare din lume lansează o serie de previziuni sumbre asupra economiei globale din următoarele trei luni: Cu toate că activităţile economice îşi pot reveni în trimestrul al treilea, PIB-ul global poate scădea cu până la 1%, cea mai mare contracţie de la criza financiară din 2008

Autor: Eduard Ivanovici 28.03.2020

Goldman Sachs, una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume, estimează că produsul intern brut global va înregistra în 2020 o scădere de 1%, un declin economic mai sever decât criza financiară din 2008, potrivit Reuters.

Guvernele din toată lumea au adoptat o serie de măsuri fără precedent pentru a controla efectele pe care le exercită pandemia de coronavirus asupra economiei mondiale.

„Coronacriza – sau mai precis, răspunsul la această criză – reprezintă o constrângere fizică (spre deosebire de una financiară) asupra activităţilor economice nemaiîntâlnite în istoria postbelică”, a declarat grupul bancar.

PIB-ul real al unora dintre cele mai avansate economii ale lumii se poate contracta „foarte aspru” în al doilea trimestru, incluzând o scădere de 24% în Statele Unite, de două ori mai mult decât ultimul record înregistrat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Economiştii de la Morgan Stanley, una dintre cele mai importante bănci de investiţii din lume, lansează o altă previziune, însă la fel de sumbră: PIB-ul Statelor Unite poate scădea cu 30,1% în perioada cuprinsă între aprilie şi iunie, iar rata şomajului va creşte în aceeaşi perioadă cu 12,8%.

Atât Morgan Stanley cât şi Goldman Sachs anticipează că economia îşi va reveni în al treilea trimestru al anului, cu toată că o astfel de previziune pare improbabilă în momentul de faţă.

Săptămâna trecută, James Bullard – preşedintele Rezervei Federale din St. Louis, SUA – a declarat că rata şomajului poate creşte şi cu 30% în următoarele trei luni din cauza măsurilor de combatere a virusului, în timp ce PIB-ul poate scădea cu 50% în aceeaşi perioadă.

Abordând acelaşi subiect, Bank of America a spus că PIB-ul Statelor Unite va înregistra o scădere de 25% în al doilea trimestru, în timp ce JPMorgan, cea mai mare bancă din SUA, a prezis un declin de „doar” 14%, potrivit Fortune.

Estimările vin într-un moment în care economiştii avertizează că planeta este deja în prima perioadă de recesiune de la contracţia de 0,8% din 2008.

În ceea ce priveşte Republica Populară Chineză, majoritatea economiştilor sunt de părere că răul cel mai mare a avut loc în primul trimestru. JPMorgan estimează că PIB-ul Chinei a scăzut cu 40% în primele trei luni ale anului comparativ cu trimestrul al patrulea din 2019, înregistrând cea mai mare contracţie din ultimii 50 de ani.