Raport fără precedent de la Banca Centrală Europeană: PIB-ul zonei euro ar putea rămâne sub nivelul din 2019 până la finalul lui 2022. Cele trei scenarii de scădere economică

Autor: Ştefan Stan 01.05.2020
Banca Centrală Europeană a anunţat că PIB-ul zonei euro s-ar putea contracta cu până la 12% anul acesta, din cauza măsurilor de izolare luate pentru a preveni răspândirea coronavirusului, scrie Bloomberg. 
 
”Ne aşteptăm ca PIB-ul zonei euro să scadă puternic pe termen scurt, în condiţiile în care măsurile de izolare sunt critice pentru asigurarea revenirii rapide ulterioare”, a anunţat BCE. 
 
PIB-ul real ar putea să scadă cu 5%, 8% sau 12%, în funcţie de gravitatea efectelor pandemiei. Estimarea de 5% este pentru un scenariu lejer, în timp ce o prăbuşire de 12% ar urma scenariilor severe în 2020. 
 
În scenariul sever, PIB-ul ar urma să scadă în T2 2020 cu 15%, urmată de o revenire incompletă, cu creşteri economice de 6% şi respectiv 3% în T3 şi T4 2020.  
 
Pe măsură ce relaxarea va permite normalizarea activităţii economice, PIB-ul se aşteaptă să crească cu 6%, 5% sau 4%, în funcţie de gravitatea scenariilor. 
 
În scenariul sever, PIB-ul ar urma să rămână sub nivelul din 2019 până la finalul anului 2022.