Piaţa auto la 7 luni din 2020: Maşinile electrice şi hibridele plug-in cresc puternic, în ciuda declinului pieţei

Autor: Bogdan Alecu 01.09.2020

Autoturismele „verzi“, respectiv cele electrice şi hibride plug-in continuă să înregistreze creşteri ale vânzărilor, în ciuda unei pieţe auto în scădere puternică din cauza pandemiei.

O creştere importantă de 38,6% a fost înregistrată la autoturismele 100% electrice la 938 de unităţi în primele şapte luni ale anului şi una mult mai consistentă, de 115,1%, la cele hibride plug-in, la 357 de unităţi. Pe de altă parte, autoturismele hibride care dispun de propulsie electrică (nu sunt incluse aici cele mild hibrid), înregistrează după primele 7 luni din 2020, o scădere de 11%.

In ceea ce priveşte topul pe mărci la 7 luni al automobilelor electrice (100% şi cele hibride plug-in), care sunt stimulate prin Programul Rabla Plus, cele mai mari volume înregistrează Renault (285 unităţi), Skoda (213 unităţi) şi BMW (132 unităţi).