Subscrierile pentru titlurile de stat Tezaur continuă şi în septembrie, inclusiv prin Poşta Română. De ce, în vreme de pandemie, Poşta Română nu permite plata cu cardul, iar din cele 5.000 de unităţi ale Poştei, doar 1.000 au POS?

Autor: Mircea Nica 01.09.2020

„Nu se poate face plata cu cardul pentru subscrierile de titluri de stat pentru că această modalitate de plată nu a fost reglementată în ordinul comun al ministrului finanţelor şi al ministrului comunicaţiilor. În prezent, avem POS-uri instalate în 1.000 de unităţi din reţeaua Poştei“, au transmis reprezentanţii Poştei Române pentru ZF.

Românii pot subscrie începând de marţi, 1 septembrie 2020, pentru noi emi­siuni de titluri de stat destinate exclusiv po­pulaţiei în cadrul programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani, perioada de sub­scriere urmând să se încheie pe data de 30 septembrie 2020, a anunţat ieri Minis­terul Finanţelor.

Rata dobânzii este de 3,5% pentru ti­tlu­rile cu scadenţa de 1 an,  4% - 2 ani şi  4,25% - 3 ani, fără plafon individual de sub­scriere.

„Aceste emisiuni reprezintă o al­ter­nativă de economisire avantajoasă pen­tru români, având în vedere că veni­tu­rile provenind din dobânzi sunt neim­po­zabile“, susţine Ministerul Finanţelor.