Jucătorii din piaţa acoperişurilor, o industrie de circa 250 mil. euro, se aşteaptă la un 2021 bun: Estimăm o uşoară creştere de 5% ca volum, iar ca valoare vedem o creştere mai accelerată

Autor: Alina-Elena Vasiliu 01.02.2021

♦ Cu un orizont optimist, companiile nu s-au temut să anunţe noi investiţii ♦ Astfel, peste 7 mil. euro sunt puse la bătaie doar de trei jucători pentru dezvoltarea producţiei.

Piaţa acoperişurilor are premise de creştere pentru următorul an, sunt de părere jucătorii din domeniu, care iau în calcul chiar şi un avans redus faţă de anul trecut sau într-un ritm mai lent, dar fără îndoială un avans. Cererile de produse mai scumpe, premium vor deveni tot mai mari, adaugă ei, iar balanţa se va echilibra între consumul pentru construcţii noi şi cel pentru renovări.

„Sunt convins că piaţa va creşte în 2021, chiar dacă primul trimestru se poate dovedi mai dificil, din cauza creşterii preţului oţelului. Acest lucru poate pune în dificultate companiile mici, care nu sunt pregătite pentru asemenea fluctuaţii de preţ la materia primă, însă companiile mai mari, cu disponibilităţi financiare, îşi vor consolida poziţia pe piaţă“, spune Jaroslaw Turczynski, CEO Blacho­trapez România, subsidiara unui grup polonez.