ZF IT Generation. Fondatorii MorphL au devenit milionari în IT după tranzacţia cu americanii de la Algolia: exitul acesta a venit după 15 ani de antreprenoriat

Autor: Adrian Seceleanu 11.02.2021

MorphL, un start-up care a dezvoltat o soluţie bazată pe inteligenţa artificială (AI) pentru a ajuta magazinele online să-şi majoreze vânzările, a negociat vânzarea companiei fondate în urmă cu trei ani într-o tranzacţie de mi­lioa­ne de dolari exclusiv online, fără să se întâlnească în per­soană cu reprezentanţii Algolia - în contextul re­stric­ţiilor dure de călătorie impuse de pandemia de COVID-19.

„Semnarea a durat o săptămână la propriu în sensul că toţi cei din companie care eram acţionari a trebuit să apli­căm semnăturile online pe mai multe documente. Până s-au sincronizat toate semnăturile a durat o săptă­mână“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Ciprian Borodescu, CEO şi cofondator al MorphL.

„Realitatea este că pentru noi ca fondatori exitul aces­ta a venit după 15 ani de antreprenoriat. Chiar şi aşa este destul de rar să faci un exit după 3 ani de zile şi deţi­nând noi ca fondatori atât de mult, pachetul majoritar de ac­ţiuni. Din acest punct de vedere a fost destul de greu de refu­zat mai ales că ni s-a oferit şi posibilitatea de a dez­vol­ta tehnologia MorphL mai departe în cadrul Algolia“, a adăugat el.

Întrebat dacă a devenit milionar din IT în urma tranzacţiei, cofondatorul MorphL a confirmat că da, fără a oferi detalii exacte.

 „Aş spune că da, dar nu pot să spun exact sumele. Noi când discutam despre runda de finanţare anul trecut vorbeam de un milion de dolari la o evaluare a companiei la 4-5 milioane de dolari. Deşi nu pot să spun detaliile sau suma tranzacţiei ce pot să spun este că Algolia, în momentul în care ne-au abordat, eram foarte aproape de a semna o astfel de finanţare. Şi atunci ei au fost în situaţia de a fi foarte, foarte, foarte generoşi ceea ce a făcut ca această tranzacţie să fie greu de refuzat pentru noi.“