ZF Power Summit. BEI, unul dintre cei mai mari creditori ai României: Am investit considerabil în România, iar aceste sume vor creşte semnificativ în anii următori. Tranziţia energetică se face doar cu proiecte solide

Autor: Roxana Petrescu 12.03.2021

► Banca Europeană de Investiţii (BEI), unul dintre cei mai puternici finanţatori ai României, face un apel către mediul de business şi autorităţile locale pentru a pregăti proiecte solide în domeniul tranziţiei energetice

► Gazul nu va mai primi bani de la BEI, deşi pentru România este esenţial în tot scenariul trecerii de la cărbune la energie verde, dar banca spune că pentru orice alt tip de proiecte banii şi sprijinul sunt semnificative.

„Avem parteneri în întreaga Uniune Europeană pentru a facilita această tranziţie. În ultimii ani, banca noastră a investit sume considerabile în România şi aceste sume vor creşte semnificativ în anii următori“, a declarat Christian Kettel-Thomsen, vicepreşedinte al BEI, în cadrul celei de-a zecea ediţii a ZF Power Summit.

Prin politica de investiţii, BEI este la rândul său într-o perioadă de tranziţie, obiectivul fiind de a se transforma într-o bancă a mediului la nivelul UE. Anul trecut, investiţiile totale ale Băncii s-au ridicat la 77 mld. euro, 40% din această sumă fiind direcţionată spre proiecte sustenabile ca impact de mediu. Obiectivul este ca jumătate din banii băncii să se ducă anual numai spre această direcţie. Grupul îşi propune să mobilizeze un trilion de euro în investiţii care au ca focus mediul până la finalul deceniului, se mai arată în documentele BEI.