Aurel Neţin, şeful Lenovo România: Anul 2020 a fost un an senzaţional pentru piaţa de PC-uri, cu un plus de 26% în livrări
Vânzările de computere din România au atins în 2020 un nivel „senzaţional“ în ciuda numeroaselor probleme provocate de criza de componente şi de problemele din lanţul global de aprovizionare, în condiţiile în care cererea pentru echipamente a explodat pur şi simplu de la toate categoriile de clienţi.
După ani de zile de stagnare sau mici scăderi, digitalizarea accelerată din 2020, lanstă pe fondul pandemiei, a dus la un avans abrupt al livrărilor, peste pragul de 800.000 de PC-uri (desktop şi laptop). „Anul trecut s-a terminat senzaţional - piaţa din România a avut anul trecut o creştere de 26%, o creştere extraordinară. Trimestrul patru a adus o creştere de 45% de la an la an. Aici vorbesc de toate segmentele de PC-uri, toată piaţa, din punctul de vedere al numărului de unităţi“, a declarat într-un interviu pentru ZF Aurel Neţin, country manager al subsidiarei locale a Lenovo, liderul pieţei locale de PC-uri.
„Pe lângă PC-uri şi chromebook-uri o explozie a fost şi în piaţa de tablete, care în România s-a dublat de la 300.000 de unităţi la circa 700.000 de unităţi. Numai în trimestrul 4 a fost o creştere de la an la an de 307%“, a adăugat el.
Prognozele sunt de creştere şi pentru 2021, a punctat Neţin. „Multe dintre comenzile plasate sunt în aşteptare să se găsească componente, deci probabil că boom-ul de anul trecut va continua, pentru că avem şi inerţia comenzilor deja plasate. Există în continuare cerere pentru partea de învăţământ online“.