Traderul de cereale East Grain a investit 7,6 mil. euro într-un centru logistic agricol în localitatea Sânpaul, Mureş
„Avem în plan să ne extindem în continuare reţeaua de depozite pentru cereale şi inputuri în zona Transilvaniei”.
East Grain, trader de cereale controlat de mai mulţi antreprenori din România şi Ungaria, a finalizat anul trecut o investiţie de 7,6 mil. euro într-un centru logistic agricol în comuna Sânpaul din judeţul Mureş, având o capacitate de stocare de aproximativ 40.000 de tone de materii prime, precum şi o cantitate semnificativă de inputuri pentru agricultură, potrivit companiei.
„La sfârşitul anului 2020 am finalizat investiţia într-un centru logistic agricol în comuna Sânpaul, din judeţul Mureş. În iulie 2021 am inaugurat o nouă bază de cereale la Bonţida, judeţul Cluj. Avem în plan să ne extindem în continuare reţeaua de depozite pentru cereale şi inputuri în zona Transilvaniei, vizând totodată şi posibilităţi de investiţii în industria prelucrătoare’’, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei East Grain.