Leoni angajează peste 100 de oameni la fabrica de cablaje auto din Bistriţa
Producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wiring Systems Ro din Bistriţa, parte a grupului german Leoni, cu vânzări globale de 4,1 mld. euro, are disponibile în prezent 107 locuri de muncă, cele mai multe joburi fiind pentru muncitori necalificaţi la asamblarea şi montarea pieselor (100), dar şi pentru ingineri, magazioneri sau tehnicieni, potrivit informaţiilor de pe site-ul AJOFM (Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă) Bistriţa-Năsăud. Germanii oferă angajaţilor diferite traininguri de formare profesională pentru toate poziţiile din cadrul companiei, cum ar fi soft skills şi cursuri de limbi străine.
Cu aproximativ 13.000 de angajaţi la nivel local, Leoni este unul dintre cei mai mari angajatori din România, potrivit datelor de site-ul companiei.