Primăria sectorului 1 va instala panouri fotovoltaice pe 150 de grădiniţe, şcoli, licee, spitale şi sedii administrative din sector: „Avem în vedere o investiţie de 19 mil. euro“

Autor: Alexandra Matei 23.02.2022

♦ În acest an, este în plan finalizarea instalării a cel puţin 6 MWp ♦ Până în 2024, capacitatea acestor clădiri de producere de energie electrică va fi suplimentată până la instalarea unei capacităţi totale de 21.000 kWp.

Primăria sectorului 1 va monta începând cu acest an panouri fotovoltaice pe toate clădirile publice pe care le administrează, astfel că 150 de instituţii - grădiniţe, şcoli, licee, spitale şi sedii administrative - care sunt racordate la reţelele naţionale de distribuţie de energie vor fi dotate cu astfel de panouri.

În anii 2023 şi 2024, spun oficialii primăriei, capacitatea acestor clădiri de producere de energie electrică va fi suplimentată până la instalarea unei capacităţi totale de 21.000 kWp. După supli­men­tarea capacităţii, ener­gia produsă de toate clădirile publice din sectorul 1 va depăşi energia con­sumată.