Războiul poate să aştepte. Iohannis a convocat o nouă şedinţă CSAT, dar abia peste 5 zile

Autor: Gabriel Pecheanu 25.02.2022

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care va avea loc marţi, la ora 12.00. Pe ordinea de zi sunt incluse evoluţia situaţiei din Ucraina şi gestionarea unui eventual flux masiv de refugiaţi.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, 1 martie 2022, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, transmite Administraţia Prezidenţială.

Potrivit anunţului, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi la măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.