China intervine: Xi Jinping i-a cerut lui Putin o soluţie diplomatică şi l-a avertizat că susţine suveranitatea Ucrainei

Autor: Mihai Draghici 25.02.2022

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, i-a cerut vineri omologului său din Rusia, Vladimir Putin, într-o conversaţie telefonică, o soluţie negociată la războiul din Ucraina, exprimând preocupări privind amplificarea confruntărilor militare şi avertizând că Beijingul susţine suveranitatea naţiunilor.

"Xi Jinping i-a transmis lui Vladimir Putin că susţine Rusia în soluţionarea acestui conflict prin intermediul negocierilor cu Ucraina. Xi Jinping a făcut referire la confruntările militare din estul Ucrainei, care generează preocupări pentru comunitatea internaţională", anunţă Preşedinţia Chinei, conform postului CCTV şi cotidianului Le Monde.

"Poziţia fundamentală a Chinei este în favoarea respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor. În acelaşi timp, Beijingul susţine şi preocupările rezonabile în materie de securitate ale Rusiei", a subliniat Xi Jinping, potrivit Preşedinţiei Chinei.

La rândul său, Ministerul chinez de Externe a subliniat că Beijingul a îndemnat încă de la începutul crizei ambele părţi să rezolve disputele prin negocieri.