Ucraina: Volnovakha "nu mai există", spune guvernatorul local

Autor: Dorin Oancea 12.03.2022

Oraşul Volnovakha din sud-estul ţării a fost complet distrus de la invazia rusă, afirmă guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kyrylenko, citat de BBC. 

Guvernatorul a declarat că, de la începutul invaziei, cea mai mare parte a populaţiei din Volnovakha a fugit, iar o mare parte din infrastructură a fost distrusă, ceea ce înseamnă că oraşul efectiv nu mai există.

"În general, Volnovakha, cu infrastructura sa ca atare, nu mai există", a declarat el pentru postul de televiziune ucrainean Direct.

Dar el a precizat că la faţa locului încă se mai duc lupte pentru a împiedica o încercuire a teritoriului de importanţă strategică de către Rusia.

Volnovakha a fost supusă unui baraj intens de bombardamente, rachete şi lovituri aeriene, care a distrus aproape toate clădirile din oraş.