Ministrul ucrainean al Agriculturii pune sub semnul întrebării exportul de cereale

Autor: Petru Mazilu 26.03.2022

Ministrul ucrainean al Agriculturii pune sub semnul întrebării exportul de cereale din cauza războiului din Ucraina. Acest lucru ar putea provoca o criză la nivel mondial, cele mai afectate urmând să fie ţările dependente de exporturile din Ucraina.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, dar conflictul pune presiune asupra producţiei şi exportului de produse alimentare.

Sâmbătă, ministrul ucrainean al Agriculturii a declarat că situaţia privind exportul de cereale se înrăutăţeşte „pe zi ce trece", anunţă Sky News.

Acest lucru ar putea fi îngrijorător pentru ţările importatoare care se bazează pe această resursă pentru producţia de alimente.

Ministrul a adăugat că producţia nu este afectată în zone din Ucraina care nu au fost ocupate, dar singura modalitate de a rezolva criza este de a pune capăt războiului.