Deloitte: Mai mult de jumătate dintre companiile locale au planuri de reducere a emisiilor de carbon, pe care le vor finanţa în principal din surse interne şi fonduri UE

Autor: Roxana Rosu 27.04.2022

Mai mult de jumătate (54%) dintre companiile locale intenţionează să-şi reducă emisiile de carbon, conform celei mai recente ediţii a studiului Deloitte CFO Survey România, desfăşurat în rândul a peste 100 de directori financiari din România.

Aproape un sfert dintre companiile participante la studiu (24%) intenţionează să-şi reducă emisiile cu 50% sau mai mult, în timp ce 16% au în plan reduceri de până la 50%, iar 14% şi-au stabilit ca obiectiv zero emisii nete. Aceste procente plasează România peste media Europei Centrale, unde doar 41% dintre companiile situate în cele 15 ţări participante la sondaj au un plan clar de reducere a emisiilor de carbon.

Companiile locale care operează în industriile prelucrătoare, servicii financiare şi bunuri de consum sunt mai active şi au deja strategii de reducere a emisiilor de carbon, se mai arată în raport.

La polul opus, companiile din domenii precum tehnologie, mass-media şi telecomunicaţii, energie, utilităţi şi minerit încă nu au făcut paşi în această direcţie.

O treime (33%) dintre companiile care intenţionează să-şi reducă emisiile de carbon au stabilit anul 2030 ca termen pentru atingerea obiectivelor, un procent similar cu cel raportat în celelalte ţări participante la sondaj (31%).

O mică parte dintre companiile participante la studiu care au planuri în acest sens au declarat că şi-au atins deja obiectivele de reducere a emisiilor (3%, atât la nivel local, cât şi la nivel regional).