Investiţie în compania britanică T-DAB.AI, care va deschide un birou în România în 2023

Autor: Roxana Rosu 22.07.2022

Un grup de investitori români şi englezi investeşte 50.000 de euro prin platforma de business angels (BA) Growceanu în T-DAB.AI, o companie britanică Deep Tech, în cadrul unei runde în valoare de 600.000 de euro. Ceilalţi finanţatori sunt investitori privaţi din Marea Britanie. Începând cu anul 2023, T-DAB.AI are în plan deschiderea de birouri pentru suport, inginerie şi vânzări în România, Austria şi Germania.

„Am investit în T-DAB.AI pentru că este o companie formată dintr-o echipă excelentă, cu oameni foarte bine pregătiţi în business, tehnologie şi vânzări. De asemenea au dezvoltat un set solid de produse şi servicii inovatoare într-un domeniu tehnic aplicabil în foarte multe industrii, printre care producţie, energie, automotive, sisteme de climatizare, construcţii. Soluţia este deja validată, vânzările în curs sunt excelente şi au o tracţiune foarte mare”, afirmă Ciprian Man, unul dintre investitori şi fondatorii Growceanu.