O veste bună: Lucrările pe tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, realizate în proporţie de 80%

Autor: Cosmin Pirv 03.08.2022

Lucrările pe tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti sunt finalizate în proporţie de 80% şi ar putea fi gata până la finalul anului.

Potrivit DRDP Braşov, lucrările de pe tronsonul Sibiu - Boiţa au ajuns la un grad de realizare de aproximativ 80%, existând şanse reale ca circulaţia să fie deschisă, pe cei 14 kilometri de autostradă, până la sfârşitul acestui an.

Drumarii spun că la începutul acestei săptămâni au fost încheiate toate lucrările de betonare pe ambele căi ale Viaductului Tălmăcel, cea mai importantă structură de pe acest lot, lung de peste 650 de metri, cu o înălţime de peste 30 de metri.

Constructorul lucrează acum la aşternerea straturilor de asfalt care acoperă deja peste 70% din lungimea totală a lotului.

Pe unele secţiuni s-au montat deja şi parapetele de siguranţă, sistemul de iluminat şi panourile fonoabsorbante, anunţă DRDP Braşov.