Corneliu Bodea, preşedintele Centrului Român al Energiei: Suntem faţă în faţă cu o criză a cărei gravitate se află abia la 30%. Singura soluţie viabilă este re-reglementarea preţurilor la energie VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu 06.09.2022

Specialiştii din energie sunt de părere că soluţia la criza energetică cu care se confruntă Europa şi care afectează inclusiv România este re-reglementarea preţurilor pentru energie. Impactul crizei nu este încă resimţit complet, iar reconfigurarea pieţei energiei şi a preţurilor este considerată o soluţie solidă la această problemă.

„Facem faţă unei crize eneorme care are un impact enorm. Suntem la maxim 30% din impactul pe care această criză îl produce. Sunt adeptul re-reglementării preţurilor la energie pe o perioadă limitată de timp, care să reconfigureze piaţa energiei şi modul în care preţul se formează. Această re-reglmementare ar putea fi soluţia cu care să facem faţă acesetei crize şi totodată ne-ar ajuta să ne îndeplinim obiectivele noastre împotriva schimbărilor climatice”, a declarat Corneliu Bodea, CEO Adrem şi preşedintele CRE