Război în toată regula: Ryanair atacă piaţa BlueAir şi încearcă să-i ia clienţii prin lansarea unor zboruri cu oferte de la 49,99 euro

Autor: Miruna Diaconu 06.09.2022

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa, a anunţat că începând de astăzi, 6 septembrie, lansează tarife speciale pentru pasagerii afectaţi de anularea zborurilor de către Blue Air. Ryanair profită de oportunitatea de a genera noi vânzări ca urmare a problemelor Blue Air. Preţurile pornesc de la 50 euro.

Aceste tarife sunt puse în vânzare pentru călătoriile care vor avea loc până pe 31 octombrie, dar trebuie rezervate până pe 9 septembrie.

„Ryanair salvează din nou ziua cu tarife de salvare de la doar 49,99 euro pentru a găzdui clienţii afectaţi de „suspendarea” bruscă a operaţiunilor Blue Air. În timp ce Blue Air „suspendă” zborurile în toată Europa, Ryanair continuă să opereze un program complet cu peste 3.000 de zboruri zilnice”, spune Dara Brady, directorul de marketing al Ryanair.​​