ZF Deschiderea de astăzi. Cum se prefigurează ultimele luni ale anului la Bursă? Ştefan Musgociu, BVB: Estimăm încă trei listări de acţiuni până la finele lui 2022

Autor: Eduard Ivanovici 20.09.2022

Bursa de Valori Bucu­reşti poate număra încă trei listări de acţiuni până la finalul anului, după un 2021 record, marcat de 23 de com­panii care au debutat cu acţiuni pe piaţa românească de capital, spune Ştefan Musgociu, business develop­ment şi public affairs, BVB, invitat în cadrul ediţiei din 19 septembrie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

„Mă aştept să avem undeva la încă trei listări cu acţiuni până la finele anului. Într-adevăr, numărul este mai mic prin comparaţie cu vârful de anul trecut, însă trebuie să ne uităm şi la ce am avut în acest an, fiind până acum 11 companii listate cu acţiuni. Totuşi, fac acest disclaimer conform căruia antre­prenorii, intermediarii şi investitorii trebuie să vadă exact situaţiile financiare. Este greu de oferit un număr până nu vom avea cifrele pe masă“, explică reprezen­tantul BVB. Din sectoarele în care sunt prezente respectivele trei companii, Ştefan Musgociu numeşte industria tech şi zona adiţională sportului, adăugând că unele tran­zacţii au intrat anul acesta în stand-by întrucât aveau nevoie inclusiv de susţinerea fondurilor de pensii.

„Odată cu scăderea preţului la obligaţiuni, fondurile de pensii s-au trezit debalansate în portofoliu, având teoretic o expunere mai mare decât ar trebui pe acţiuni. Asta i-a pus pe mulţi în aşteptare, astfel încât odată cu revenirea preţului obligaţiunilor să se reaşeze în portofolii şi să poată fi derulate tranzacţiile.”

Cele 11 companii care s-au listat anul acesta la Bursa de Valori Bucureşti sunt ROCA Industry, DN Agrar, ABN Systems, Dr. Fischer Dental, Grup Şerban Holding, Bento, Brikston Construction Solutions, Chromosome Dynamics, STK Properties, Sipex şi Meta Estate Trust, care a intrat la tranzacţionare pe 29 august.

„Antreprenorii au fost puţin luaţi prin surprindere – inflaţia, pe de o parte, şi războiul din Ucraina, pe de altă parte. Toate aceste majorări ale ratelor dobânzilor, realizate de către băncile centrale, au ajuns să scumpească banii, ceea ce a pus „pe pauză” mulţi antreprenori. Vedem deci şi o temporizare a ofertelor şi plasamentelor private, însă nu putem vorbi întrutotul de o oprire. Aşteptăm să vedem tot ceea ce se întâmplă la nivel macro. Trebuie să găsim astfel un echilibru între aşteptările antreprenorilor şi aşteptările pieţei”, argumentează Ştefan Musgociu.

 

 

 

 

 

Eduard Ivanovici

Bursa de Valori Bucu­reşti poate număra încă trei listări de acţiuni până la finalul anului, după un 2021 record, marcat de 23 de com­panii care au debutat cu acţiuni pe piaţa românească de capital, spune Ştefan Musgociu, business develop­ment şi public affairs, BVB, invitat în cadrul ediţiei din 19 septembrie a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi.

„Mă aştept să avem undeva la încă trei listări cu acţiuni până la finele anului. Într-adevăr, numărul este mai mic prin comparaţie cu vârful de anul trecut, însă trebuie să ne uităm şi la ce am avut în acest an, fiind până acum 11 companii listate cu acţiuni. Totuşi, fac acest disclaimer conform căruia antre­prenorii, intermediarii şi investitorii trebuie să vadă exact situaţiile financiare. Este greu de oferit un număr până nu vom avea cifrele pe masă“, explică reprezen­tantul BVB. Din sectoarele în care sunt prezente respectivele trei companii, Ştefan Musgociu numeşte industria tech şi zona adiţională sportului, adăugând că unele tran­zacţii au intrat anul acesta în stand-by întrucât aveau nevoie inclusiv de susţinerea fondurilor de pensii.


ZF Deschiderea de astăzi este un proiect editorial realizat de Ziarul Financiar cu sprijinul