Vola.ro: Italia a fost din nou destinaţia către şi dinspre care românii au zburat cel mai mult. Românii au ales destinaţii mai scumpe sau au plătit mai mult pe biletul de avion

Autor: Miruna Diaconu 03.10.2022

♦ În perioada iunie-august, Vola a vândut 107.000 de bilete, cu 10% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Claudia Tocilă, director de mar­ke­ting la Vola.ro, spune că anul acesta în topul preferinţelor turiştilor care au cumpărat bilete de avion de pe plat­forma online a fost Italia. Cifrele agen­­ţiei de turism arată o revenire a cererii la nivelul din 2019, însă după doi ani în care călătoriile au fost mai mult restricţionate, românii au fost dis­puşi să plătească mai mult pe bi­letele de avion pentru a putea călători.

„Ridicarea restricţiilor impuse de pandemie şi dorinţa românilor de a pleca mai mult şi mai des după o lun­gă perioadă de interdicţii s-au tradus într-o creştere semnificativă a călăto­riilor din această vară. Aşa cum era de aşteptat, Italia a fost din nou desti­naţia către şi dinspre care românii au zburat cel mai mult. Au urmat zbo­rurile interne, este al doilea an în care destinaţiile interne ocupă a doua poziţie în topul popularităţii, şi zboru­rile spre şi dinspre Marea Britanie, Spania, Grecia, Franţa şi Germania“, spune Claudia Tocilă.

Ea precizează că preferinţele turiştilor cu privire la destinaţii au rămas aceleaşi ca înainte de pande­mie, însă preţurile şi dorinţa de a că­lători au fost în creştere anul acesta.