CBRE: Piaţa de self-storage din România atrage mai ales companii, procentul de 57% fiind cel mai mare din Europa. Chiria medie este de 126 euro

Autor: Roxana Rosu 11.10.2022

Piaţa de self-storage (depozite de închiriat) a ajuns la 25.000 mp închiriabili în 2022, ceea ce reprezintă o cotă de 0,2% din suprafaţa totală de astfel de soluţii de depozitare în Europa, potrivit raportului special European Self Storage Industry lansat de CBRE.

La finalul primul trimestru din 2022, 43% din suprafaţa închiriabilă era ocupată.

Conform raportului, 43% din acest tip de depozite sunt închiriate de persoane fizice, iar 57% de companii, ceea ce reprezintă cel mai mare procent din Europa. Astfel, în ceea ce priveşte închirierea de spaţii de depozitare de către companii, România este urmată de Polonia (48%), Cehia (45%) şi Spania (39%).

În acelaşi timp, în România chiria medie pentru spaţiile de depozitare de tip self-storage este de 126 de euro pe metru pătrat pe an, a doua cea mai mică din Europa după Letonia (96 de euro/mp/an), în timp ce chiria medie în Europa este de 290 de euro/mp/an.

"Self-storage este un produs nou în întreaga Europă, conturându-se anul acesta în ţara noastră ca o opţiune valoroasă atunci când este necesar un spaţiu de depozitare identificabil şi închiriabil pe termen mediu/scurt rapid şi uşor. Fiind o alternativă de depozitare cu numeroase beneficii atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice, estimăm că interesul şi cererea pentru servicii de self-storage vor avea o evoluţie spectaculoasă. Evenimentele din ultimii doi ani au avut un impact pozitiv asupra pieţei de self-storage şi au contribuit din plin la creşterea acesteia şi la evoluţia dinamică pe care o prognozăm", spune Daniela Gavril, Head of Research CBRE România.