Compania de curierat Sameday, unul dintre cei mai mari jucători din industrie, intră pe piaţa din Bulgaria, unde va investi 20 milioane euro în următorii trei ani

Autor: Miruna Diaconu 13.10.2022

♦ Sameday plănuieşte să ajungă la un număr total de 1.000 de easyboxuri până în 2025 ♦ Dezvoltarea vine după doi ani de la momentul în care Sameday a ieşit pentru prima dată în afara ţării, instalând primele lockere în Ungaria, mai exact în Budapesta.

Sameday, al doilea jucător din piaţa locală de curierat după cifra de afaceri, îşi extinde activitatea şi în Bulgaria, la doi ani după ce a ieşit pentru prima dată din afara ţării în Ungaria. Compania va instala primele lockere începând cu luna noiembrie şi vrea să ajungă la 250 de easyboxuri până la finalul acestui an.

„Businessul este într-o etapă de con­struc­ţie în Bulgaria, iar obiectivul nostru în această perioadă este să dezvoltăm capacita­tea operaţională şi să extindem reţeaua de lockere şi, implicit, de parteneri. Avem deja o serie de parteneriate cu retaileri importanţi din ţara vecină. Abordăm piaţa din Bulgaria cu aceleaşi angajamente pe care le avem şi în România. Ne dorim să folosim tehnologia pen­tru a ne susţine partenerii şi a crea opor­tu­nităţi de creştere pentru oameni, comuni­tăţi şi industrii“, spune Lucian Baltaru, fondator şi CEO Sameday. Sameday are în plan ca în următorii trei ani să ajungă la o reţea de 1.000 de easyboxuri în Bulgaria. Dez­voltarea în cele două ţări vecine face parte din planul companiei de a deveni un jucător regional pe piaţa de curierat, în spe­cial pe zona de out-of-home, adică dezvol­tarea reţelei de easyboxuri.