Românul Marcel Cobuz, artizanul fuziunii dintre Lafarge şi Holcim, a fost numit CEO la Titan Cement Group, un producător de ciment din Grecia. Titan Cement Group este un business care operează fabrici de ciment în zece ţări, cu o capacitate anuală de 27 de milioane de tone de ciment şi produse derivate

Autor: Alina-Elena Vasiliu 20.10.2022

Executivul român Marcel Cobuz, care a condus mai mulţi ani activitatea elveţie­nilor de la Holcim pe piaţa locală, a fost numit în poziţia de preşedinte al Comitetului Executiv la Titan Cement Group, un produ­că­tor de ciment şi alte materiale de con­strucţii, cu origini în Grecia.

„Începând de astăzi, Marcel Cobuz este noul preşedinte al Comitetului Executiv al gru­pului nostru“, se arată într-un anunţ pu­blicat de companie pe LinkedIn, pe 17 oc­tom­brie 2022.

Titan Cement Group este un business care operează fabrici de ciment în zece ţări - Statele Unite ale Americii, Grecia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Kosovo, Serbia, Egipt, Turcia şi Brazilia, cu o capacitate anuală de 27 de milioane de tone de ciment şi produse de­rivate. Grupul are activitate în peste 15 ţări, după cum se arată în prezentarea sa de pe LinkedIn, şi numără aproximativ 5.500 de angajaţi. „Activităţile grupului acoperă pro­ducţia, transportul şi distribuţia de ciment, beton, agregate, mortare şi alte materiale de construcţii.“ Compania-mamă a grupului este Titan Cement International din Belgia, listată la bursele de la Bruxelles, Paris şi Atena.