Niciun răgaz de Crăciun: Kremlinul anunţă că bombardamentele vor continua şi de sărbători

Autor: Laura Buciu 14.12.2022

Rusia a transmis miercuri că nu a primit nicio propunere privind o „încetare a focului de Crăciun” în Ucraina, iar luptele se pare că se vor prelungi până la sfârşitul iernii, scrie Reuters.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Rusiei în această săptămână să-şi retragă trupele până la Crăciun, ca un prim pas către un acord de pace după aproape 10 luni de război.

Întrebat miercuri dacă Moscova a primit propuneri pentru o „încetare a focului de Crăciun”, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor: „Nu, nu au fost primite astfel de oferte de la nimeni. Acest subiect nu se află pe ordinea de zi”.

După o serie de contraofensive ucrainene fulgerătoare, care au făcut ca Kievul să recâştige controlul asupra a aproximativ jumătate din teritoriul capturat de Moscova în primele săptămâni ale războiului, niciuna dintre părţi nu a realizat câştiguri teritoriale semnificative în ultima lună.

Analiştii militari spun că s-ar putea ajunge la un blocaj pe timpul iernii, chiar dacă luptele aprige continuă mai ales în regiunea estică ucraineană Doneţk, unde forţele ruseşti fac presiuni pentru a cuceri oraşul Bakhmut.

Peskov a declarat marţi că nu va exista pace cu Kievul până când Zelenski nu va accepta „realităţile” de pe teren, şi anume controlul rusesc asupra a patru regiuni ucrainene pe care le-a anexat în septembrie în urma unor „referendumuri” criticate ca fiind coercitive şi ilegale de către Kiev, Occident şi majoritatea statelor de la Naţiunile Unite.