Analiză ZF. Nivelul de trai şi ofertele din piaţa rezidenţială transformă locuitul la demisol în normalitate, dar cât de sigure sunt astfel de apartamente? Inginer proiectant: „Din punctul nostru de vedere, un demisol nu este pentru locuit“. Alegerea dezvoltatorilor de a construi locuinţe la demisol este cauzată de problema densităţii urbane în continuă creştere

Autor: Alina-Elena Vasiliu 25.02.2023

 ♦ Atâta timp cât apartamentele de la demisol sunt vândute, dezvoltatorii continuă să mai facă şi altele.

„Se oferă un apartament de două camere, 66 de metri pătraţi, situat într-un bloc nou, în zona Militari, la demisol înalt şi sigur. Preţ: 122.000 de euro.“

„De vânzare aparta­ment cu două camere, 38 de metri pătraţi, în zona 13 Septembrie, aflat la demisol înalt, suficient de luminat, ceea ce reprezintă un factor important în cuan­tu­mul facturilor. Preţ: 50.500 de euro.“

„Se vinde o garsonieră în zona Gara de Nord, cu o suprafaţă de 35 de metri pătraţi, aflată la demisolul unui bloc cu două etaje. Este renovată şi izolată termic în anul 2021. Blocul a fost construit în 1947 şi nu prezintă risc seismic. Preţ: 51.900 de euro.“

„De vânzare, apartament cu trei ca­mere, 77 de metri pătraţi, semidecomandat, confort lux, demisol, anul construcţiei 2012, zona Bucureştii Noi, 88.500 de euro.“