Bucureştiul are printre cele mai puţine hoteluri sub un brand internaţional din regiune: Viena şi Varşovia conduc clasamentul

Autor: Miruna Diaconu 08.03.2023

Bucureştiul are doar 5.000 de camere aflate într-un hotel de brand internaţional, mult sub numărul camerelor afiliate aflate în Viena sau Varşovia, care au 24.600 de astfel de camere, respectiv 14.700, conform datelor STR, companie inter­naţională de cercetări pe piaţa de ospitalitate.

În regiune, cele mai multe camere aflate în hoteluri de brand se află în Viena, care are 24.600 de camere în 131 de hoteluri afiliate unui brand internaţional. Mai mult, Viena are şi mărci de lux care nu există în Bucureşti. Spre exemplu, capitala Austriei are un hotel sub brandul Ritz-Carlton, marcă la care Bucureştiul poate doar să viseze.

Doar Bratislava şi Sofia au un număr mai mic de camere decât Bucureştiul dintre capitalele europene din regiune, astfel capitala Slovaciei numără puţin peste 2.500 de camere, pe când Sofia are doar 2.300 de camere aflate în hoteluri de marcă internaţională.

Din totalul de 1.600 de hoteluri existente pe piaţa românească, doar 4% sunt afiliate unui brand. Spre deosebire de restul ţării, Capitala are circa 20% din hoteluri afiliate unui brand internaţional.