Trafic în creştere la frontieră. Zeci de mii de maşini au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Autor: Petru Mazilu 12.03.2023

Peste 180.000 de persoane şi circa 50.000 de mijloace de transport au trecut prin punctele de trecere a frontierei din România în ultimele 24 de ore.

Potrivit statisticii, sâmbătă, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 186.800 de persoane, cetăţeni români şi străini. De asemenea, au fost înregistrate 52.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 89.188 de persoane, dintre care 8.210 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 1.02.2022, până la data de 11.03.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.727.158 de cetăţeni ucraineni.

În ultimele 24 de ore poliţiştii de frontieră au constatat 65 de fapte ilegale şi au confiscat bunuri în valoare de peste 700.000 de lei. În plus, nu s-a permis intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.