Bursă. Fondul Proprietatea, despre provizoratul Hidroelectrica înainte de IPO: Mergem înainte cu listarea

Autor: Eduard Ivanovici 14.04.2023

„Având în vedere că mandatele pe patru ani se apropiau de final, numirea unui directorat provizoriu va asigura continuitatea manage­mentului companiei în lunile următoare. Hidroelectrica, acţionarii şi consultanţii săi continuă să pregătească listarea companiei în 2023“, este răspunsul trimis de Fondul Proprietatea la solicitarea prin care ZF a cerut un punct de vedere cu privire la schimbările mandatelor şefilor Hidroelectrica înainte de listarea producătorului de energie electrică.

ZF a trimis zilele trecute o solicitare şi la Hidroelectrica, însă compania de stat nu a răspuns până în acest moment. Săptămâna trecută, Hidroelectrica – care se pregăteşte de listare la Bursa de Valori Bucureşti într-o ofertă de circa 2 miliarde de euro – a încheiat brusc mandatele conducerii, care ar fi trebuit să expire în iunie după o perioadă de patru ani, alegând să le transforme în mandate provizorii de patru luni.

Cel mai probabil, acordarea provizoratului are legătură cu anularea procedurii de selecţie a membrilor directoratului în dosarul Petronel Chiriac vs. Hidroelectrica, iar membrii directoratului care aveau mandate până în vară au renunţat pentru a nu fi afectată validitatea acestora de hotărârea Tribunalului Bucureşti (menţinută de Curtea de Apel Bucureşti) privind o dispută începută în 2017 odată cu concedierea fostului director finan­ciar Petronel Chiriac.

Astfel, mandatele provizorii ar fi fost acordate pentru ca noul Consiliu de Supraveghere să iniţieze o procedură de selecţie în baza OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.