Fermierii obţin în sfârşit ce-şi doresc: Şcolile şi spitalele vor cumpăra alimente româneşti. Lanţul scurt va fi adoptat prin OUG săptămâna aceasta. „Am ferma la 8 km distanţă de Braşov şi vin oameni din Braşov să cumpere lapte, chiar şi numai două sticle.“

Autor: Florentina Niţu 10.05.2023

„Lanţul scurt de aprovizionare este cel mai bun. Fiecare primeşte un preţ corect şi fermierul şi consumatorul“ „O fermă cu 50-60 de vaci are viitor. Ferma de familie e un echilibru între micile gospodării şi fermierii mijlocii“.

Lanţul scurt de aprovizionare, ca­re prevede vânzarea directă a alimentelor de la producător la consumator, propus de fer­mierii români la întâlnirile cu premierul Nicolae Ciucă, se va materializa printr-o ordonanţă de urgenţă, ce va fi adoptată în această săptămână, conform declaraţiilor guvernanţilor.

„Statul trebuie să intervină, să facă poli­tici coerente, legi clare, să protejeze fermie­rul român. Noi am propus ca la spitale, la şcoli, la toate instituţiile publice să fie folo­site lapte şi produse lactate româneşti. Nu e în regulă ca polonezii şi maghiarii să ne tri­mită lapte în şcoli. Am spus că trebuie gă­sit cadru legislativ, implementat corect, ca să dezvol­tăm producţia românească, mai ales că oamenii caută produse româneşti. Am fer­­ma la 8 km distanţă de Braşov şi vin oa­meni din Braşov să cumpere lapte, chiar şi numai două sticle“, a spus Petru Bordean, preşe­dinte al Federaţiei Crescătorilor de Bovine din Ro­mânia, care adună fermieri din 24 de jude­ţe, uniţi în 26 de asociaţii de profil.