Adela Jansen, board member şi vicepreşedinte CCIFER: Aderarea la standardele OECD reprezintă un adevărat proiect de ţară, în care trebuie să revedem legislaţie, strategii, practici ca să putem să aderăm la un astfel de club

Autor: Răzvan Botea 15.06.2023

Aderarea la standardele OECD reprezintă un adevărat proiect de ţară, în care trebuie să revedem legislaţie, strategii, practici ca să putem să aderăm la un astfel de club, a spus Adela Jansen, board member şi vicepreşedinte al camerei de comerţ franceze în România (CCIFER).

„Transformările structurale presupun de regulă şi schimbări de mentalitate. Un mix de competenţe, o dezvoltare continuă a echipelor de management”, a mai spus ea.

Adela Jansen a moderat primul panel al conferinţei „Companii mai bune pentru societăţi mai bune”, organizată de compania de consultanţă şi audit Mazars, în colaborare cu CCIFER şi ZF.

„Tot mai multe studii menţionează diversitatea ca un factor producător de bunăstare. Cu alte cuvinte mai multă performanţă, indiferent cum o numim, diversitate în general de competenţe, background, dar şi de egalitate de gen”, a mai menţionat ea.