Ploaie torenţială pe A3. Pericol de acvaplanare

Autor: Cosmin Pirv 18.06.2023

Centrul Infotrafic avertizează că duminică după-amiaza plouă torenţial pe un tronson al autostrăzii A3 şi există pericol de acvaplanare.

Centrul Infotrafic informează că plouă torenţial pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti, tronson kilometric 20 - 28, în zona localităţilor Runcu şi Moara Vlăsiei, din judeţul Ilfov, cu acumulare de apă pe carosabil şi pericol de acvaplanare.

Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă, să folosească luminile în mod corespunzător şi să nu bruscheze comenzile volanului.